Orice..

De curand m-a frapat o atitudine vis-a-vis de iubire.

- E de-a dreptul cliseic sa ii spui celui de langa tine 'As face orice mi-ai cere'
- De ce?
- Pai cum de ce? Nu exista asa ceva. Uite, eu nu as face orice pentru iubitul meu. Poti sa-mi spui ca sunt egoista, dar chiar am limitele mele!
- Hmm..
- Nu-mi spune ca nu imi dai dreptate nici aici. Tu mereu esti in contradictie cu mine. La fel ai facut si cand am decis sa ma despart de ..stii tu cine. Si totusi, poate se schimba in cele din urma. Acum se vede a fi om la casa lui..cu ea..puteam fi eu, ea.
- Tu te auzi?
- Da. Chiar nu as putea face orice mi-ar cere. Cum sa ma 'ofer' in halul asta pe tava?
- Iubind.
- Ei..uite ca iubesc totusi, si spre deosebire de tine, mi-am pastrat neuronii intacti. Tu ai face chiar ORICE pt cel pe care il iubesti?!?
- Nicidecum. Am si eu limitele mele.
- Pai atunci de ce inca pastrezi celebra privire care e gata sa 'atace' ?
- Pentru ca iar te concentrezi pe nihilism inainte de a gandi putin.
- Ei, ia uimeste-ma! Ce omit spunand ca nu as face orice pentru iubitul meu?
- Nu e vorba de a face orice..ci de a putea crede ca iubitul tau nu ti-ar cere nimic din ce te-ar rani sau incomoda. Este o mare diferenta.
- Toti putem gresi. Si nu putem sa ne potrivim in gesturi si dorinte totalmente.
- E drept..dar nu pe toti ne lasa inima sa ranim ..nu si atunci cand iubim cu adevarat. A gresi e omeneste..insa a oferi increderea in cel de langa tine..e lucru sfant.

Exagerez? ..posibil.. dar nu ma multumesc cu mai putin decat atat.

Just play..

just play..forget about the mountains
they are still there, you won't be lost
just play..do not believe in worries
a stronger thought, hoping to last.


can you hear the storm approaching?
in fact, the fire searches your soul
oh, please don't cry, don't cry my baby
it's just a moment before we go.


just play..throw out the pain and anger
watching the stars, gaining the moon
just play..the dreams are all that matter
inside of you, forgiveness cures.

Nu vrem siropuri, vrem sampanie..

Nu vrem siropuri, vrem sampanie..

ramas in in urma de virtute
se-alearga etici cu exceptii
si cele-n urma constiintei
se nasc acum ca inceputuri

si ce era odata luna
acuma-i soare de solar
romanticul nu face spume
in val de ban, pus la dosar.

si mai demult curgea refrenul
prin vers induiosat de patimi
acum e sfanta meserie
catand mult indelung la cratimi.

sa nu ne plangem noi prezentul
cand dam doi bani pe ras-trecut
cat criza paste din exceptii
vom fi atei in chip de lut

ateii propriilor credinte
vom renega tot ce avem
vom vinde vechile tendinte
unui refren, comert alen.

hiene flamanzind hiene
nebun ne temem de sfarsit
si nici macar nu stim alege
un mai putin, pentru mai mult.

sa fim ca si occidentalii
mai educati, (mai amendati)
evoluand valori stagnante
mult mai bogati, perversi, pedanti.

imprumutam chiar si traditii
ne razvratim c-avem un nume
trecut, caci nu jucam ambitii
vrem tot mai mult, muncind prin dume.

sa fim ca si americanii
cu statueta sfanta, verde
sustine falsa libertate
si-a fost franceza de renume.

noi nu putem sa ne conducem
fast-food-ul e mult mai gustos
si hrana 'verde' e mai scumpa
nu iti permiti trai sanatos

uitam de branza de la munte
in zar bogat si gras si bun
mai bine vrem e-poluare
de la cei care vor prea mult.

si vom ajunge la conserve
si ne-om ascunde prin tunele
ce soare-odata ne-a fost prieten
va rastigni, fara placere.

vrem doar sa supravietuim
cand ne ajunge .. pan' la coasta
dar totusi luxuri ne sustin
cand ne rugam cuminti la masa.

nu mai ajunge marea neagra
noi abonam mediterane
si apusenii nu-s de seama
cand alpii au profil de 'dame'


nu ne ajung bumbac in haine
vrem firma si multe paiate
e rusinos sa mergi la piata
fara mertan si i-phone clasa.

aman in urma idealuri
caci am cam inventat de toate
si e mai sexi mult banalul
cand e usor sa.dai pe spate.

e criza peste-ntreaga lume
si disperarea-i tot mai mare
si totusi se subintelege
nu vrem siropuri
vrem sampanie!

Ne iertam atunci.

Suiera vantul peste ape
Arde focul , arde
Te-aprind in suflet
Te-ascund in gand
Te fur in noapte.

Nu esti tu, ai fost ieri
Pieri iluzie, pieri
Vino la mine
Adu-mi linistea
Razbat sa sper.

Danseaza curcubeul, danseaza
Prin parul tau.

Roseste luna, de dupa nori
Sunt eu acum, tu mori
Ne intalnim dincolo
Ne iertam atunci
Simti cum zbori?

Culpabila Inconstienta.

Pe zi ce trece cred tot mai mult in Dumnezeu si tot mai putin in oameni..si nu pentru ca Dzeu ar fi perfectiunea intruchipata de Biserica si omul exact contrariul..nu..ci pentru ca Dzeu e acelasi..cel putin in mintea si in sufletul meu, El e deja acolo, in locul in care nu se mai schimba..El e Muntele meu. Neclintit, statornic si profund..prin rezonanta din mine, prin vantul proaspat si padurea salbatica. Prin liniste si cuvinte nerostite. Prin adevarul crud al apelor de izvor care intotdeauna iti reflecta fiecare pistrui de pe nas fara macar sa te faca sa te simti urat, respins sau venit de departe.

Si totusi, mi-e atat de dor de Dumnezeu..mi-e atat de dor de cuvitele nerostite.

Ma pierd printre oameni, ganduri, stiinte exacte, filosofii, fanatisme si fantasmologii. Unde e El si de ce conteaza unde e?..
Stiti cand realizez cat de tare imi e dor de El si cat de mult imi lipseste?

...........................................................................

..atunci cand ma tem mai puternic de ce imi poate aduce viitorul.

Se spune ca atunci cand esti mai fericit pe lume, iti e si mai teama totodata ca atunci cand nu vei mai fi fericit, te va durea cu atat mai tare.
Si asa si e.
Ei, dar doar nebunii pot fi fericiti in lumea lor de iluzie.

Sa traiesti o fericire sau sa te cufunzi intr-o iluzie?
Daca o rana deschisa la spate nu te-ar durea, ai lasa-o acolo fara sa o observ pana s-ar scurge tot sangele din tine si ai muri. Sa suferi constient si sa platesti tribut vietii pentru picaturi de fericire sau sa mori in iluzia ca esti fericit, fiind doborat din spate de propria-ti inconstienta?

De ce doar copiii sa aiba luxul inconstientei?
De ce am fi doar noi copii pe lume? De ce sa se nasca copilul adult, orfan de un parinte constient care sa ii permita luxul inconstientei?

De ce sa furam copilaria altora doar ca sa o pastram pe a nostra intacta? De ce sa nu o pastram in constienta - inconstienta de altadata?

Ori totul, ori nimic - spune Ambitiosul.
Da-mi cat ai - spune Disperatul.
E bine cat imi dai - spune Multumitul.
Nu-mi da. Primesc doar daca imi oferi - spune Dumnezeul.

Maine..

Ce faci cand o mie de ganduri iti strabat mintea si sufletul?
Ai vrea sa arunci cu ele peste ape si munti si piscuri de stanci..sa se evapore ca si cand nu ar fi fost niciodata.
Ce faci cand esti atat de fericit pe de o parte si atat de 'pe nicaieri' pe de alta parte?
De ce o aceeasi nebunie pentru unii e ceva frumos si pentru altii ceva monstruos?
Cum pot unii sa imbratiseze un suflet pe care nu il mai vor si sa sarute niste buze pe care nu le mai gusta?
Cum pot doi indragostiti sa isi dea cu oalele in cap, sa isi tranteasca usi in nas si sa arunce cu hainele pe fereastra?
Cum poti sa nu ii dai bani la nenorocitul care sta cu mana intinsa in haine rupte si murdar pe fata? Cum poti sa ii dai stiind ca la prima ocazie ii va strica pe bautura si tigari?

-Vreau sa plec!
-Si ce te opreste? Si de ce strigi la mine?
-Esti un nenorocit. Cum ai putut sa te culci cu alta?
-De cate ori sa iti repet ca nu am vrut?! S-a intamplat pur si simplu.
-Daca ma iubeai cu adevart nu puteai sa o faci. Nici macar nu ai scuza sa fi fost beat.

...Vedea scena de mai sus ca si cum s-a intamplat cu o zi in urma. Ba nu - cu o ora in urma..cu doua minute..de fapt - vedea chipul ei in fata lui ca si cum ar fi ACUM si AICI. ce mai conta timpul cand nu mai conta ca timpul trecea?
Era..este..atat de frumoas..atat de imbujorata de durere si de disperare..atat de EA era..
Il chinuia concluzia pe care i-o aruncase inainte sa plece trantind usa fara macar sa mai dea ochii cu el o data..fara macar sa ii pastreze numarul de telefon in memorie.
El nu o iubea?..ar fi curios ce i-ar raspunde EA la intrebarea care in loc sa il mangaie, il ardea mai rau decat timpul...blestematul timp..ce i-ar raspunde ea ACUM?

- Cum ai putut sa pleci daca ma iubeai cu adevarat?

Si totusi, de ce daca nu facem rau celor din jur, ne facem rau noua insine?
De ce oamenii buni , cu adevart buni, cad mai ades in pacatul depresiei?...unde e raspunsul intrebarii de ieri? Unde e nevoia raspunsului de azi?
Cand e prea tarziu? E oare vreodata prea devreme?

Ziua de maine e prietenul tau cel mai bun atunci cand iti aduce fericire. Dusmanul cel mai aprig e acel maine care iti ia de langa tine fericirea.
De fapt, MAINE esti TU.

Esti al meu

Grabeste-te, e timpul
Sa lasi tot in urma
Sa ma iei de mana
Si sa pornim la drum
acum.

Stiu ca vezi, nu fi absurd
Nu m-am nascut ieri
Esti mai mult
Nu-mi spune ca nu vrei
te cer.

Sa prindem apusul, tu si eu
Nu-mi pasa ca ai fir alb
Nu caud rasaritul
E prea banal
superficial.

Degeaba ti-ai vopsit parul
Sprancenele si golul
Esti prea putin timid
Vii de departe
aduci demult.

Hai, lasa-te in seama mea
Nu te teme de mine
Sunt prea senina
Ca sa impart ploi
de doua ori.

Am plecat, n-ai venit
Sunt pe drum spre tine
Nu-mi scapi, nu te las
sunt prea aproape
de noi.

Te-am cerut, m-ai gandit
Ai intarziat o clipa
Hai, indrazneste, ezita
Te joc deja in cerc
Esti al meu.